Cred că singura decizie luată de care n-o să regret niciodată, este că nu m-am grăbit să mă mărit până la 30. Avantajele şi dezavantajele nu le discut aici, pentru că le cunosc toţi cei singuri şi nesinguri, fără îndoială. Poate datorită vârstei, experienţei sau faptului că am lăsat în viaţa mea doar bărbaţi de calitate, am învăţat să detectez un mascul de rang înalt din primele (maximum) 15 minute, iar radarul meu nu a dat greş până acum aproape niciodată. Îmi plac bărbaţii care-s un pic bad-ass gen „you may all go to hell and I’ll go to Texas” şi care-s cu mult testosteron, dar care ştiu să-l gestioneze cu mult tact şi eleganţă, nu să-l împrăştie sălbatic prin albituri. Ei sunt masculii alpha versiunea 1.0. Specimenele astea sunt rare şi aproape pe cale de extincţie, ştiu, dar pot afirma cert că ei există şi că şi la 50 de ani, cu siguranţă o să-l pup în ceafă pe unul din ei, zicându-i cât de mândră sunt că am un asemenea bărbat, what a bliss.
So, primul rendez-vous, să admitem:
1. Stă aşezat pe scaun oarecum non-şalant (nu arogant), nu îl sesizezi încordat, cu fruntea încreţită şi nici capu băgat între umeri. De obicei asemenea masculi se lasă pe spate, îşi urcă o gleznă peste genunchiul celuilalt picior, ori stă un pic crăcit pentru a marca teritoriul şi a-şi etala încrederea în masculinitatea sa
2. Îşi comandă ceva sănătos de mâncat, dar nu foarte sănătos gen super vegan, ăştia intră în altă categorie, după mine. Dacă bărbatul este selectiv la mâncare, atunci poţi fi sigură că este şi la femei. Un bărbat care se respectă nu are card de discount la KFC, cu siguranţă.
3. Nu vorbeşte mult şi nici aiurea, te scrutează, pentru că e obişnuit cu analytics-ul financiar, percepe primul contact face-to-face mai mult ca pe un interviu (lejer) decât ca pe un date propriu-zis. Apropos, cu un bărbat din categoria înaltă nu o să te plictiseşti niciodată, te vei trezi că discutaţi teme total nebanale, cum aţi ajuns acolo, uimitor de captivant, nu mai ştii nici tu
4. Nu te întreabă insistent sau chiar deloc despre fostele relaţii amoroase, asta denotă faptul că este încrezător în propria-i apariţie şi unicitate, chiar dacă nu este absolut, nu se dă în vileag
5. Este fascinat de activitatea lui profesională. Este ceea ce îl caracterizează ca personalitate. Şi deşi se simte mai mult sau mai puţin împlinit pe acest plan, se pare că nu se opreşte aici, întotdeauna are planuri şi idei inovative pe frontul profesional. Dar asta nu înseamnă neapărat că o să ţi le înşire din prima. Un bărbat alpha trebuie să se asigure că vede în tine un eventual partener potrivit, căruia să îi poată încredinţa „activele” lui morale. Bărbaţii care merg la muncă doar pentru bani, şi au peste 35, sunt jalnici şi frustra(n)ţi, pentru că vorba aia „A man who finds no satisfaction in himself will seek for it in vain elsewhere”. Şoriceii de birou şi sclavii sistemului tot sunt de evitat.
6. Afli că face sport, de orice soi, un bărbat dinamic înseamnă un bărbat activ şi cu iniţiativă! Dar nici să fie din acei care dorm la fitness studio, el trebuie să ştie să poate seta priorităţi, deci sportul la el nu este nicidecum pe prim-plan
7. Atunci când îi spui că unul de hobby-urile tale este să citeşti, te întreabă neapărat ce anume citeşti (dacă se mai şi lasă impresionat, e un semnal +). Un bărbat nu se poate da cultivat dacă nu a citit la viaţa lui
8. Din discuţii, înţelegi că îşi respectă mama, dar nu mai are colonul ombilical legat de ea
9. În timp ce discută cu tine, nu răspunde la mesaje pe Whatsap şi nici pe facebook. Maximum, este pardonabil dacă trebuie să răspundă la un apel important legat de muncă, dar şi pentru ăsta, trebuie să se scuze elegant şi să nu dureze până dai tu ochii peste cap.
10. Un bărbat de rang înalt nu o să se miorlăie niciodată cât de greu îi este în viaţă, la muncă sau că este bolnav (chiar dacă se întâmplăsă fie, bărbaţii iopohondri sunt slabi la nivel energetic, ei cerşesc inconştient atenţie şi devin parazitari), apelând la compătimire. Ah, sau şi mai grav, să se lamenteze în privinţa fostelor relaţii eşuate!
11. Şi da, indubitabil, nota de plată, asta nu e old-schooled, ci respect pentru el însuşi în primul rând, apoi pentru tine ca femeie. Şi nu o face din obligaţie, ci din proprie satisfacţie (Чувство собственного достоинства).
Cam aşa arată un portret schiţat al unui mascul din vârful piramidei. Pentru un eventual început de relaţie ăsta este un fundal temeinic, după însă urmează alte criterii, mult mai multe, clar. Şi dacă reuşeşte să le bifeze aproape pe toate astea şi dacă îi şi mai poţi aprinde tălpile după tine, trofeul adjudecat este fericirea (relativă) până la adânci bătrâneţi împreună, dacă reuşiţi să creşteţi împreună, dar asta deja e altă temă de discuţie.
Little Gem dixit :))))
Foarte util articolul ! Eu as dezvolta pe larg fiecare punct si le-as include intr-un ghid pentru cizelarea barbatului . :)) .