keep calm and stay top-rated

Cred că singura decizie luată de care n-o să regret niciodată, este că nu m-am grăbit să mă mărit până la 30. Avantajele şi dezavantajele nu le discut aici, pentru că le cunosc toţi cei singuri şi nesinguri, fără îndoială. Poate datorită vârstei, experienţei sau faptului că am lăsat în viaţa mea doar bărbaţi de calitate, am învăţat să detectez un mascul de rang înalt din primele (maximum) 15 minute, iar radarul meu nu a dat greş până acum aproape niciodată. Îmi plac bărbaţii care-s un pic bad-ass gen „you may all go to hell and I’ll go to Texas” şi care-s cu mult testosteron, dar care ştiu să-l gestioneze cu mult tact şi eleganţă, nu să-l împrăştie sălbatic prin albituri. Ei sunt masculii alpha versiunea 1.0. Specimenele astea sunt rare şi aproape pe cale de extincţie, ştiu, dar pot afirma cert că ei există şi că şi la 50 de ani, cu siguranţă o să-l pup în ceafă pe unul din ei, zicându-i cât de mândră sunt că am un asemenea bărbat, what a bliss.

So, primul rendez-vous, să admitem:
1. Stă aşezat pe scaun oarecum non-şalant (nu arogant), nu îl sesizezi încordat, cu fruntea încreţită şi nici capu băgat între umeri. De obicei asemenea masculi se lasă pe spate, îşi urcă o gleznă peste genunchiul celuilalt picior, ori stă un pic crăcit pentru a marca teritoriul şi a-şi etala încrederea în masculinitatea sa
2. Îşi comandă ceva sănătos de mâncat, dar nu foarte sănătos gen super vegan, ăştia intră în altă categorie, după mine. Dacă bărbatul este selectiv la mâncare, atunci poţi fi sigură că este şi la femei. Un bărbat care se respectă nu are card de discount la KFC, cu siguranţă.
3. Nu vorbeşte mult şi nici aiurea, te scrutează, pentru că e obişnuit cu analytics-ul financiar, percepe primul contact face-to-face mai mult ca pe un interviu (lejer) decât ca pe un date propriu-zis. Apropos, cu un bărbat din categoria înaltă nu o să te plictiseşti niciodată, te vei trezi că discutaţi teme total nebanale, cum aţi ajuns acolo, uimitor de captivant, nu mai ştii nici tu
4. Nu te întreabă insistent sau chiar deloc despre fostele relaţii amoroase, asta denotă faptul că este încrezător în propria-i apariţie şi unicitate, chiar dacă nu este absolut, nu se dă în vileag
5. Este fascinat de activitatea lui profesională. Este ceea ce îl caracterizează ca personalitate. Şi deşi se simte mai mult sau mai puţin împlinit pe acest plan, se pare că nu se opreşte aici, întotdeauna are planuri şi idei inovative pe frontul profesional. Dar asta nu înseamnă neapărat că o să ţi le înşire din prima. Un bărbat alpha trebuie să se asigure că vede în tine un eventual partener potrivit, căruia să îi poată încredinţa „activele” lui morale. Bărbaţii care merg la muncă doar pentru bani, şi au peste 35, sunt jalnici şi frustra(n)ţi, pentru că vorba aia „A man who finds no satisfaction in himself will seek for it in vain elsewhere”. Şoriceii de birou şi sclavii sistemului tot sunt de evitat.
6. Afli că face sport, de orice soi, un bărbat dinamic înseamnă un bărbat activ şi cu iniţiativă! Dar nici să fie din acei care dorm la fitness studio, el trebuie să ştie să poate seta priorităţi, deci sportul la el nu este nicidecum pe prim-plan
7. Atunci când îi spui că unul de hobby-urile tale este să citeşti, te întreabă neapărat ce anume citeşti (dacă se mai şi lasă impresionat, e un semnal +). Un bărbat nu se poate da cultivat dacă nu a citit la viaţa lui
8. Din discuţii, înţelegi că îşi respectă mama, dar nu mai are colonul ombilical legat de ea
9. În timp ce discută cu tine, nu răspunde la mesaje pe Whatsap şi nici pe facebook. Maximum, este pardonabil dacă trebuie să răspundă la un apel important legat de muncă, dar şi pentru ăsta, trebuie să se scuze elegant şi să nu dureze până dai tu ochii peste cap.
10. Un bărbat de rang înalt nu o să se miorlăie niciodată cât de greu îi este în viaţă, la muncă sau că este bolnav (chiar dacă se întâmplăsă fie, bărbaţii iopohondri sunt slabi la nivel energetic, ei cerşesc inconştient atenţie şi devin parazitari), apelând la compătimire. Ah, sau şi mai grav, să se lamenteze în privinţa fostelor relaţii eşuate!
11. Şi da, indubitabil, nota de plată, asta nu e old-schooled, ci respect pentru el însuşi în primul rând, apoi pentru tine ca femeie. Şi nu o face din obligaţie, ci din proprie satisfacţie (Чувство собственного достоинства).
Cam aşa arată un portret schiţat al unui mascul din vârful piramidei. Pentru un eventual început de relaţie ăsta este un fundal temeinic, după însă urmează alte criterii, mult mai multe, clar. Şi dacă reuşeşte să le bifeze aproape pe toate astea şi dacă îi şi mai poţi aprinde tălpile după tine, trofeul adjudecat este fericirea (relativă) până la adânci bătrâneţi împreună, dacă reuşiţi să creşteţi împreună, dar asta deja e altă temă de discuţie.

Little Gem dixit :))))

Advertisements

masculii şi thai food-ul

– Poţi, te rog, să nu fii atât de distantă cu mine? Mă întreabă dl. avocat cu o privire de leu înfrâns.

Atunci îmi strâng degetele de la mâna dreaptă în pumn şi bat de 2 ori în masă, iar pe cele de la mâna stângă le las să mângâie paharul cu vin australian. Ăsta este semnul că gata, la o etapă mai avansată nici vorbă. E atât de greu să explici unui bărbat de ce nu eşti aşa cum se aşteaptă el. Pentru că e un bărbat bun, dar nu într-atât de bun încât să se poată juca cu mintea mea. Iar asta nu i-o poţi spune.

– Cerem nota? Rostesc buzele mele de un roşu şic şi se ţuguie în colţul drept al gurii. Îmi îndrept spatele şi rochia pe genunchi şi de aici încolo mi se pune ca un rahat pe suflet.

În restaurantul ăsta thailandez mor toate încercările mele de relaţii amoroase. Poate o fi din cauza că ajung aici nu pentru că vreau neapărat? Uneori doar îmi zic că trebuie să încerc. E ca şi cum ai participa la un maraton, şi deşi eşti conştient că eşti lame, şi deşi îţi place să alergi, ştii din start că eventualul trofeu nu te motivează de nicio culoare să ajungi la finiş. Primul. Şi nici măcar ultimul.
Sentimentele genuine. Ele-s once in a lifetime. Restul ce sunt? Kitch? Încercări sintetice şi lamentabile de a reproduce ceva ireproductibil. Terminaţiile nervoase odată electrocutate nu se mai regenerează. Punct.

arbeit baby, mehr arbeit

De ce cheltuiţi atât de mult? Pentru că atâta câştig.

Am ajuns iar în faza, în care las lucrul baltă şi scriu un pic, pentru că mi-e dor de oameni, mi-e dor de a sta de vorbă cu mine, cu capul încă limpede, neîmpuiat încă de “probleme” pasagere. Am momente în care cu o dezinvoltură de invidiat îmi bag virtual şi elegant piciorul în şefi şi în tot ce îmi bagă ei pe gât ca fiind existenţial pentru business-ul la prosperarea căruia ei participă. Eu am taskurile mele în business-ul meu propriu numit viaţă. Sau cel puţin aşa ar trebui.

Mă uit în jur. Văd oameni simpli, neingineri, neconsultanţi financiari sau analişti, ei asamblează piese sau sunt şoferi de lorry. Mănâncă la masa de alături. Acei oameni, deşi au un salariu considerabil mai mic, doar acei oameni râd şi fac glume la masă de răsună cantina. Şi eu trag cu urechea şi râd şi eu la glumele lor. Pentru că la masa noastră bl**a se vorbesc zilnic chestii deştepte, fie se prelungeşte discuţia din meetingul din care tocmai am ieşit, fie se pune la cale un alt soi de meeting care incendiază creierii. Şi eu mă întreb de fiecare dată, de ce omenirea nu se poate pur şi simplu relaxa şi trăi cu ceea ce are, trăiesc într-o lume care aleargă peste limita superioară a vitezei de alergare pe care o poate atinge un om şi asta îmi face tensiunea să urce până la cer, iar sângele să-mi ţâşnească pe urechi. Pentru că eu vreau linişte. Vreau să merg la pas lejer. Vreau ca atunci când merg dimineaţa în tren, să nu trebuiască să citesc tone de mailuri, ci să îmi permit să stau cu ochii bunghiţi la răsărit până mă pierd, până uit de unde vin şi încotro mă duc, pentru că unde mă duc eu, vor mulţi, dar puţini ştiu că asta  este o minciună, ambalată foarte frumos şi iscusit de către cei care ştiu perfect, că biroul este o cetate cu pereţii impozanţi, un fel de cimitir al evreilor din Berlin, un labirint din care doar cei mai ageri găsesc ieşirea, doar cei care, dincolo de necesităţi financiare şi nevoia de satisfacere a Ego-ului, conştientizează asta. Spor.

Este bine

And so it is, as you said it should be.
Cu o mica diferenţă, nici până în Decembrie-ul ăsta nu am uitat cum îl cheamă, aşa cum mă avertiza. Nu l-am visat decât de câteva ori de când a plecat, dar destul de vag, prima dată era tot iarnă, dar am uitat cum anume l-am văzut în dimensiunea mea onirică, nu prea dau importanţă viselor. Noaptea trecută, nu caut nicio explicaţie freudiană sau de natură paranormală de fapt, aşa din senin o să zic eu, că urcam un munte verde, foarte abrupt, mă târâiam pe coate în sus, la zeci de metri înălţime, cu grijă ca să nu alunec înapoi în jos. Când mai aveam 1 metru de târât până la locul unde urma să mă simt în siguranţă, am văzut o mână de bărbat în faţa ochilor mei, apărută ca din ceaţa amintirilor, nu am mai văzut niciodată degete la fel de frumoase ca ale lui şi am avut multe mâini masculine etalate în faţa mea, e ciudat, dar toate mi s-au părut dacă nu hidoase, atunci de o frumuseţe destul de pământească. Mâna lui a apucat-o pe-a mea şi m-a tras în sus pe vârful de munte, unde mai târziu m-am surpins pe iarbă, culcată pe-o parte, cu capul lăsat cu grijă pe braţul lui drept şi cu spatele la el. Nu i-am văzut faţa, l-am auzit doar vorbind cu cineva. Iar eu stăteam pitulată acolo, ca un copil obosit, mirosindu-i pielea şi simţindu-mă mai protejată ca niciodată, şi nu aşteptam nimic de la el. Nimic. Era bine aşa cum era. Apoi m-am trezit uşor simţind încă prezenţa braţului sub capul meu, era braţul meu. Este bine. Este bine aşa cum este. M-am întors pe partea cealaltă şi am mai visat un vis.

faceţi poze

Eu nu prea mă uit la pozele din calculator, în general, cum le transfer, tot aşa uit de ele, astăzi însă căutam o poză anumită şi am dat de nişte amintiri imortalizate pe vremea când aveam doar un gol imens în mine, puţin spaţiu, mult dor şi un prieten de suferinţă. Prietenul a dispărut în lumea lui la fel de subit ca Aladin în butâlca, golul s-a minusculizat uşor până a dispărut, şi deşi spaţiul s-a mărit considerabil, mi-e uşor dor de perioada respectivă. Eram în împrejurimi foarte frumoase, de care nu mă puteam bucura, acum mă bucur de ele din poze:).
Faceţi poze oricând, oriunde, s-ar putea să vă bucuraţi cândva de ele.

Little Gem

Blogul – oglinda 3D a frustrărilor

Oamenii care scriu mult pe bloguri, în speţă cei care dezbat teme cu ardoare sau îşi etaleaza non-stop revoltele, sunt oameni cu frustrări, de cele mai multe ori aceste frustrări vin din interior. Atunci când omul e bine cu el însuşi, nu caută să demonstreze nimănui nică, nu simte că trebuie să-şi impună neapărat părerea. Să zicem că asta am realizat eu recent, când de câteva ori am avut porniri să bag nişte cuie virtuale, dar nu am simţit nevoia s-o fac, până la urmă. În ideea asta, anulez postările în care m-am răţoit, pff citesc ce-am scris şi aproape că nu mă recunosc, pentru că eu am crescut într-un an cât unii cresc în 40. Şi sunt împăcată cu mine cum niciodată n-am mai fost. Iar de autorii frustraţi… Toţi suntem rătăciţi la un moment dat, diferenţa e că unii evoluează, iar alţii, conduşi strict de raţiune, tot în întuneric rămân…Şi în principiu, ce am eu cu ei? Ei nu-mi stârnesc decât compasiune, iar compasiunea nu e un sentiment constructiv.

Chiar aşa, lumea pe viu e oleacă mai diferită decât pe bloguri, aici batmeni, dincolo răţuşte urâte…

epilog

Când ştii că toate merg aşa cum trebuie să meargă, când nu mai ai regrete pentru ce ai fost sau ce-ai făcut, pentru că ştii că altfel n-ai fi evoluat până la cine eşti acum, când nu mai ai pe cine să ierţi şi în fond nici nu ai avut pentru ce să-i ierţi, când te-ai iertat şi pe tine pentru că eşti aşa cum eşti, când au trecut vânătăile în genunchi de la căzături, când mergi pe stradă şi-ţi surprinzii ochii nu în negrul asfaltului, ci în turqois-ul de sus, atunci înţelegi că eşti pe calea cea mai bună, atunci ştii că linia neagră-continuă, a fost de fapt linia de decolare. Cuplează-ţi centura să nu te pierzi printre  nori. Călătorie plăcută.